Dragă R,
Mi-am adus aminte cum zilele trecute m-ai provocat la o ieșire cu bicicleta când zăpada acoperea cam 90% din asfaltul dur și mizerabil. De când te știu aceasta ți-a fost una dintre cele mai bune prietene și nu ai lăsat-o din mână nici măcar în zilele geroase și nebune din București. Așa am conștientizat faptul că doza ta de nebunie te va duce în fiecare zi cu bine la destinația finală, iar mesajul tău zilnic „am ajuns :*”, o să-mi trezească mereu la viață telefonul.
Uimirea mea a fost însă când mi-ai spus că ai acumulat la bord 4.000 de km în cei aproximativ 3 ani de zile de când ți-am facut cadou ciclometrul acela gri, care îți ține companie de fiecare dată când mergi cu bicicleta. În trei ani de zile puteai ajunge aproape în Portugalia, Norvegia, Suedia sau cine știe prin ce alte locuri minunate, şi asta doar dacă mergeai minim 9 km pe zi fără să includem și weekendul.
Dar tu ai ales în schimb să cutreieri 12 luni pe an, drumul până la muncă și-napoi, și în unele ocazii până în centrul orașului sau la diverse adrese importante pentru momentul respectiv. Dar întrebarea mea dintotdeauna a fost ce te motivează cu adevărat să nu lași deoparte nici măcar o clipă acest mijloc de transport?
Iată însă că am început să-mi răspund singură la propria întrebare deoarece atunci când ies din casă, indiferent de vremea de afară, nu-mi mai pot stăpâni dorința de a lua bicicleta cu mine acolo unde am nevoie să ajung. Traficul infernal este trecut cu vederea, vremea rea este calcată de roți și entuziasmul meu se ridică în mod automat la cea mai mare valoare posibilă. Și mi-aș dori ca toată lumea să simtă aceleași lucruri ca noi, în acele momente când pornim în lume pe cele două roți, pentru a fi cu toții mai relaxați și mai în formă.
