Dragă Bergamo,
„Trebuie neapărat să merg la Bergamo”. Cu gândul acesta am plecat către tine la începutul săptămânii trecute. Scurt şi la obiect, fără alte introduceri şi fără niciun plan gândit în prealabil. Ştiam doar că sfârşitul lunii martie avea să ne ducă, pe mine și pe R., către cele 22 de grade celsius cu care ai avut bunăvoință să ne îmbrățișezi, imediat cum am coborât din avion.
Am mai avut o tentativă de a veni la tine acum ceva vreme, însă parcă niciodată nu a fost să fie ca acum. Cel mai ciudat lucru era că de fiecare dată când povesteam cu vreun prieten drag despre minunata ta mamă şi anume Italia, mi se strecura subtil și informația că acolo sunt cele mai bune şanse să mănânci cele mai reuşite paste, cea mai bună pizza sau cea mai gustoasă înghețată. Şi tot de atâtea ori îmi dădeam ochii peste cap deoarece nu credeam că este necesar să călătorești atâția kilometri pentru a găsi perfecțiunea acestor tipuri de mâncare, ci că poți avea parte de ele oriunde şi oricând.
Asta a fost una dintre opiniile mele până să încerc şi eu la pură întâmplare să mănânc cele menționate şi să mi se topească în gură la propriu, de bune ce erau. Dar pentru că nu am plănuit nimic de acasă, am mers mereu pe principiul „unde e aglomerat sigur se găsește și ceva bun”. Astfel am reușit să dăm peste cele mai faine locuri cu mâncare și deserturi. În acest mod am ajuns la performanța să devorez până la ultima rămăşiță toate cele trei specialități italieneşti fără a avea vreo urmă de vinovăție, fie că era ora nepotrivită sau fie că desertul rece și delicios își făcea loc înaintea mic-dejun-ului. Cine a zis că în vacanță există reguli?
Știi bine și tu că nu am apucat să fac vreo poză cu ele pentru că la momentul respectiv mi s-a părut mai important să mă bucur de gustul lor explozibil versus să imortalizez momentul și să mă trezesc cu înghețata leșinată la picioarele mele. Dar în schimb am fost fericită să văd acasă că împrejurimile tale ocupă un spațiu bine meritat pe cardul de memorie al aparatului foto.
Cetatea Citta Alta a fost principalul punct turistic ce ne-a ținut captivi aproape toată ziua. Cine ar fi zis că acolo sus ții ascunsă o asemenea comoară. De fapt, nu degeaba i se mai spune și Orașul de Sus din Bergamo. Străzile înguste, clădirile cu arhitecturi impresionante, parcurile, piețele, magazinele şi restaurante italieneşti aranjate în clasicul stil autohton, ne-au adus zâmbetul pe buze cât ai spune „Ciao bella”. Nici durerile de picioare nu-și mai aveau loc printre acele stradele construite în altă epocă a vieții.
Domul din Milano si Castelul Sforzesco
Cum ziua din Bergamo s-a terminat în note de vin roze, măsline umplute și parmezan italienesc, a trebuit să ne odihnim ca în a doua zi să putem merge către Milano, la o oră distanță. Pentru 10 euro (dus-întors) un autobuz de transfer din aeroportul Orio al Serio (nu conteaza compania deoarece sunt vreo patru pe acolo) te duce fericit către capitala modei și design-ului. Domul și Castelul Sforzesco din Milano, au fost exact ce trebuia pentru a ne putea lua liniștiți porția de cultură și frumusețe pe ziua respectivă, și asta doar pentru 12 euro de persoană, în cazul în care vrei să vezi catedrala pe dinăuntru dar și să urci pe terasa sa pentru a te îmbogăți cu o priveliște de neuitat.
Castelul Sforzesco din Milano
Lângă Castelul Sforzesco, parcul Turtle, cum îmi place mie să-i spun (se numește de fapt Parcul Sempione) ne-a făcut cunoștință cu câteva țestoase leneșe care se încălzeau la soarele puternic, fără să pară a fi deranjate de prezența oamenilor care treceau pe lângă ele și le pozau de zor.
Cu siguranță mai sunt și alte obiective de văzut, atât în Bergamo cât și în Milano, însă dacă timpul este uneori dușmanul cel mai de temut, oricine se poate descurca să le viziteze în mai puțin de două zile.
