Dragă Mihai Barbu,
Până în 2015 nu știam eu ce însemna să mergi pe o motocicletă și să cutreieri ziua și noaptea pe două roți, în căutarea celor mai frumoase locuri de pe Pământ. Nu știam ce experiențe poți să obții în urma unor asemenea călătorii, așa că nu m-am zbătut prea mult pentru a le găsi. Cum nici de tine nu am știut până pe la sfârșitul anului 2016 când m-am trezit cu „Vând kilometri” în casă.
Din punctul acela însă lucrurile s-au schimbat, auzind în sus și-n jos numai de Mihai, Mihai Barbu cel care a cucerit Mongolia împreuna cu Doyle, un BMW F650GS Dakar. Omul care a avut curajul de a se înhăma la o călătorie la care mulți visează chiar și în ziua de azi. Citindu-ți povestea, încă de la prima filă am trăit fiecare zi din perioada când te-ai îndreptat singur către Asia Centrală.
Am râs zgomotos când povesteai de bețiile trase cu rușii, am făcut ochii mari de uimire și am înjurat la scrisorile în care te întâlneai cu cei de la vamă sau cu poliția și care îți cereau să fii „generos” cu ei, și am zâmbit subtil la momentele în care oamenii te invitau în casele lor fără să aibă vreo așteptare din partea ta. Nu am rămas sloi nici în dățile când asfaltul dur și ploios te-a aruncat la pământ sau când ai avut probleme grave cu Doyle. Astfel de momente mă fac și pe mine să mă gândesc întruna la ce ar putea să se întâmple atunci când și noi vom fi departe de casă, pe drumuri.
Până în prezent cea mai lungă călătorie a noastră a fost făcută vara trecută către nordul Italiei, la pasul Stelvio, pe un F650GS, dar nu Dakar, deși mereu îl aud pe R. că își dorește unul. Am fost plecați timp de 16 zile și am apucat să străbatem aproximativ 5.000 de km și 9 țări. Ți se pare banal, nu? Și mie când îți recitesc cartea:). Dar crede-mă pe cuvânt că avem Mongolia pe listă, precum și alte părți din Asia Centrală cât și Africa.
Dar așa cum ai menționat și tu, dragă Mihai Barbu, înainte să pleci la drum, parcă niciodată nu te simți pregătit să te urnești din loc pentru o astfel de expediție, cum nici noi nu suntem încă pregătiți. Ne dorim să ne mai familiarizăm cu frumoasa noastră Românie cât și cu Europa pentru a prinde mai multe grame de curaj. Cu siguranță vom avea ce învăța și din aceste locuri pentru că destinul nu ține cont de destinații și îți poate demonstra oricând că viața poate fi plină de surprize.
Și atunci când ne va bate gândul să zicem pas locurilor mai greu de străbătut, voi lua cartea ta în mâini și mă voi preface că fiecare scrisoare de acolo îmi este dedicată. Astfel voi avea curajul să cred că se poate realiza orice și cine știe poate într-o bună zi, curajul acela va fi susținut și de încurajările tale, fie că vor fi ele virtuale sau spuse față în față.
Îți mulțumesc pentru inspirație!
Te iubesc.
Cu siguranță sunteți foarte mândră de el😊. Felicitări!
Şi eu mulţumesc. Drumuri frumoase să aveţi, oriunde v-ar purta.
Mulțumim Mihai! Asemenea vă dorim şi poate într-o bună zi drumurile noastre se vor intersecta ☺.