Dragă Lisabona,
20 de grade și în prag de noiembrie! Atât mi-a fost de ajuns să aud astăzi pentru a mi se declanșa cele câteva amintiri acumulate de-a lungul călătoriei noastre timp de 7 zile pe teritoriul tău, cât și din împrejurimi. Și acum am în minte discuția brută pe care am dus-o cu R. despre tine, motocicletă și cei 8.000 de kilometri dus-întors din București. Asta pentru că ne doream ca în prag de aprilie să venim în Lisabona pe F650GS-ul nostru.
Apoi însă după ce am stat puțin și am judecat situația la rece, am decis să luăm totuși avionul către tine. Nu știu nici acum dacă a fost cea mai înțeleaptă decizie, dar cu siguranță a fost cea mai confortabilă. Cu toate acestea plimbările cu motocicleta nu au lipsit din călătoria noastră.
Primele 2 zile ți-au fost dedicate în totalitate pentru că ne doream din tot sufletul să te cunoaștem și să profităm de cele aproximativ 21 de grade din mijlocul primăverii. Astfel ne-au ieșit în cale vestitele tramvaie antice ce-ți străbat în fiecare zi străzile înguste, arta stradală, arhitectura tipică ție, licoarea Spaniei și Portugaliei, plus toate deliciile pe care le întâlnești la tot pasul.
Pot să recunosc că ești un oraș tare interesant și neașteptat ce poți oferi unui călător multe momente de calitate, fie că sunt sustrase din bucătăria ta, fie că sunt obținute din istoria ta plină cu povești despre regi și regine.
Obiective turistice din capitala Portugaliei
Și că tot veni vorba și de istorie, Mănăstirea Jeronimos a fost unul dintre obiectivele turistice din Lisabona care ne-a atras prin complexitatea elementelor sale gotice și care ne-a plimbat în secolul al XVI-lea. Doigo Boitac și Juan de Castilho sunt cei care au făcut posibilă această trecere în trecut deoarece ei au conceput mănăstirea la ordinul Regelui Manuel I. Cu o arhitectură unică și o istorie nemaipomenită, Mănăstirea Jeronimos împreuna cu Turnul Belem din aceeași zonă fac parte astăzi din Patrimoniului Mondial UNESCO, statut deținut din anul 1983.
Totodată înarmați cu răbdare (din cauza aglomerației) am trecut și pe la cea mai vestită patiserie cu același nume – Pasteis de Belem – pentru a ne bucura papilele gustative cu cea mai bună prajitură numită pastel de nata, desertul preferat al portughezilor.
Apoi pentru doar 6 euro, tot în Belem, ne-am dat întâlnire la Muzeul Național al Trăsurilor cu regi și regine unde am putut să admirăm trăsuri regești din secolele XVII, XVIII și al XIX-lea, un muzeu inaugurat pe data de 23 mai 1905 de către regina Maria Amelia, soția regelui Carlos I al Portugaliei. Arhitectul Giacomo Azzolini este cel vinovat de designul neoclasic ce învelește spațiul de 50 metri lungime și tot el te transpune în vremurile respective.
Dar dragă Lisabona, auzisem numai vorbe bune și despre împrejurimile tale așa că am zis să ne încercăm din nou norocul, iar în a treia zi am închiriat o motocicletă BMW F700GS de la LX Rent și duși am fost către Boca do Inferno din Cascais (un oraș de coastă de lângă Lisabona) și Cabo da Roca din Colares, două minunății de peisaje ce îți taie răsuflarea.
Pentru că încă nu vizitasem tot ce ne-am promis, în a patra zi am mers înapoi către coasta Oceanului Atlantic, dar de această dată ne-am îndreptat către Sintra, o regiune declarată Patrimoniu UNESCO datorită numeroaselor castele și monumente de aici. Situată la aproximativ 30 de km de Lisabona, aceasta este o regiune de poveste unde poți ajunge ușor cu trenul sau autobuzul, însă trebuie să fii foarte matinal. Sau poți să închiriezi o motocicletă sau o mașină pentru că este mult mai practic și ai mai multă libertate de mișcare.
Quinta da Regaleira a fost primul obiectiv de pe lista noastră și bine am ales deoarece aici îți poți „pierde” toată ziua datorită spațiului pe care îl deține. Grădini imense, tuneluri secrete, simboluri ascunse, alei misterioase. Toate acestea într-un singur loc de vis.
De la mister ne-am îndreptat direct către cer și anume la Castelul Maurilor (Castelo dos Mouros). Aici am întâlnit o construcție medievală ce a luat naștere de-a lungul secolelor VIII și IX și are la picioarele sale întregul oraș Sintra. Chiar în perioada Recuceririi (Reconquista) acest castel a fost un important punct strategic și a fost luat cu forța de către forțele creștine după căderea Lisabonei în anul 1147.
Ultimele zile au fost dedicate unor mici plimbări în jurul tău, dragă Lisabona și astfel am făcut cunoștință cu marea și cu câteva panorame pe care nu le vom uita prea curând. Dar cu siguranță ne vom întoarce să mai vedem și altele, iar până atunci voi așterne în acest Jurnal în mișcare cele câteva amintiri strânse.