Pasager pe două roți – pro și contra

Dragă Radu,

Te-ai întrebat vreodată cum e să fii pasager pe două roți și nu șofer? Cum e să stai în spatele unei persoane și să ai încredere oarbă în ea? În același timp, cred cu tărie că situația diferă de la om la om și se schimbă odată cu trecerea timpului, dar și cu evoluția relației dintre cei doi.

Chiar dacă întrebarea ”tu când dai de permis pentru motor” îmi este adresată din ce în ce mai des, cred că o să mai aștept o perioadă în calitate de simplu observator. Nu neg faptul că și eu m-am gândit de nenumărate ori la acest lucru și cumva mă apropii din ce în ce mai mult să dau curs acestei cerințe.

Însă ceea ce nu știi tu încă cu adevărat este cum e să fii pasager de cursă lungă pe motocicletă. Cât de minunat poate fi dar și cât de înfricoșător în unele cazuri. Când m-am urcat pentru prima dată pe F650GS-ul tău, la acea plimbare prin București, m-au învăluit mai multe valuri de sentimente amestecate dar cumva încrederea în tine a dominat și m-a facut să continui și să-mi doresc să-ți fiu partener de drum pentru mult timp de acum încolo.

Comarnic- Romania

Strategica Romania

Cheile Dobrogei Romania

Cabo da Roca - Portugalia

Balea Lac Romania

Nu pot spune la fel și despre prima noastră călătorie, cea de 2.000 de km din Grecia, făcută la câteva luni dupa ce ți-ai luat permisul. Deși afli doar acum, vreau să-ți mărturisesc faptul că nu o dată, ci de mai multe ori, m-am întrebat atunci dacă o să ajungem teferi la destinație sau dacă o să ne întoarcem la fel de entuziasmați. Însă după cele 9 zile de vacanță, mi-ai demonstrat că mă pot bizui pe tine și pe grija ta vizavi de cel de pe locul din spate.

Tocmai de aceea, datorită ție, pot sta liniștită ca pasager și să mă bucur de ceea ce lumea înconjurătoare ne oferă. Să profit de minunatele peisaje, de apusul soarelui, de drumul ce ni se arată la fiecare kilometru parcurs sau de aventura care ne așteapta la fiecare curbă. Totodată mă ajuți să fiu liniștită și astfel pot imortaliza în mișcare toate aspectele călătoriilor noastre prin fotografierea lor.

În paralel, ideea de a ști că nu-mi pot controla destinul atunci când conduci, mă înspăimântă un pic dar dacă stau s-o judec la rece, nu stă în puterea nimănui să facă acest lucru. Așa că sunt numai a ta!

Atunci când amintirile nu mai sunt în cea mai bună formă a lor, cuvintele și fotografiile te ajută să retrăiești momentele din trecut. Eu vreau doar să mă asigur că fiecare clipă va rămâne întipărită atât în suflet, cât și în acest Jurnal în mișcare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *