Atractii turistice Cernauti - Ucraina

Primii 500 de km, către vechiul Cernăuți românesc – Sezonul 3, Episodul 1

Dragă Ucraina,

Plecarea din București către Cernăuți a fost una dintre cele mai leneșe plecări de până acum. Opt dimineața a devenit 10, zece a devenit 12, iar doisprezece a devenit repede 14 p.m.

Chiar credeam la un moment dat că vom renunța să mai plecăm în zi de sâmbătă, și totuși iată-ne ajunși aici! Asta după aproape 9 ore de mers și 520 de km parcurși. București, Buzău, Focșani, Bacău, Fălticeni, Suceava, Cernăuți – Ucraina. De dapt prima noastră oprire de o zi, din sezonul 3 al serialului „Dincolo de granițe pe motocicletă”.

Ah, mai degrabă prima oprire de două zile! Asta pentru că rudele lui R. din Ucraina ne țin captivi aici prin amabilitatea lor.

Treziți duminică dimineața cu un mic dejun bogat și cafea, am fost duși în Cernăuți să vizităm orașul, unde am rămași plăcut surprinși de frumusețea acestui loc. Mai ales a Universității Naționale Yuriy Fedkovych din Cernăuți. Aceasta a fost înființată în 1875 prin decret împărătesc, de către Franz Josef, împăratul Austro-Ungariei, și din 2011 face parte din Patrimoniul UNESCO.

Universitatea Națională Yuriy Fedkovych Cernăuți -Ucraina

Universitatea Națională Yuriy Fedkovych Cernăuți - Ucraina

Universitatea Națională Yuriy Fedkovych Cernăuți - Ucraina

Universitatea Națională Yuriy Fedkovych Cernăuți - Ucraina

Universitatea Națională Yuriy Fedkovych Cernăuți - Ucraina

Cernăuți - Ucraina

Multe dintre clădirile de aici au un aer austriac din pricina istoriei și a perioadei de dominație austriacă și poate fi imediat identificat.

Clădire din Cernăuți - Ungaria

După aproape 5 km parcurși la picior, gazda noastră ne-a invitat la un aperitiv inedit care înlocuiește de fapt alunele de la noi. Urechi de porc trase în condimente și smântână, pe post de gustare la bere. Se duc 6 l de hamei în 4 persoane, văzând cu ochii.

Seara s-a lăsat cu grătar și cu multă băutură: vodcă, vin, bere, șampanie și compot de vișine, pe marginea Siretului, sub un foișor.

Lucruri specifice de până acum: Ucraina nu e în UE, la vama Siret, dacă ești motociclist și tai coada, stai vreo 20 minute ca fraieru că nu știi exact care e procedura (la mașini am înțeles că stai și o oră pentru că le controlează), casele ucrainienilor sunt enorm de mari, drumurile foarte proaste (sunt foarte multe găuri – dar mai vedem pe parcurs), băutura și mâncarea precum prețuri sunt ca la noi și e bună, iar situația politica….mai bine nu intru în acest subiect. Am înțeles totuși că noul președinte are planuri mari.

Episodul 2 din acest sezon va fi realizat în Polonia. Rămâne de văzut însă;) Până atunci sezonul 1 și 2 rămân a fi deschise larg publicului: 16 ZILE, 9 ȚĂRI ȘI 5.092 DE KM CU UN F650GS și PE DOUĂ ROȚI ÎN TROPEA (ITALIA) ȘI PENINSULA BALCANICĂ

 

Atunci când amintirile nu mai sunt în cea mai bună formă a lor, cuvintele și fotografiile te ajută să retrăiești momentele din trecut. Eu vreau doar să mă asigur că fiecare clipă va rămâne întipărită atât în suflet, cât și în acest Jurnal în mișcare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *